Iata ca am ajuns si la aceasta venerabila varsta! Aida e asa cum nici nu ma asteptam sa fie, dar cred ca imi doream sa fie fetita mea, pe vremea cand nici nu imi inchipuiam ca o sa am o fetita.
Daca ar fi o sa o caracterizez intr-un cuvant, cred ca acela ar fi: zglobie! E vesela, jucausa, pusa pe șotii (mai ales cand il are ca partener pe Alex), dar, in acelasi timp, poate fi si extrem de incapatanata. La scoala lui Alex e deja vedeta, toata lumea o cunoaste dupa nervisorii si maraielile cu care ne prezentam in fiecare zi cand trebuie sa il luam pe Alex de la scoala. Ea e singurul copil din toata curtea aceea care tipa: este mereu nerabdatoare, nervoasa, obosita, nemultumita. Ba vrea jos din carucior, ba isi arunca pe jos caciula, se descalta, isi arunca sosetele. Daca vedeti pe strada un copil descult in carucior pe vremea aceasta (chiar si cu piciorusele goale, daca nu ii dau strampisorii pe ea), sa stim ca suntem noi.
Surprinzator, este si extrem de sensibila uneori. Iar daca ma supar uneori pe ea sau ma prefac ca plang (atunci cand imi da palme sau ma trage de par), incepe si ea instantaneu sa planga de ti se rupe sufletul.
Pa partea de dezvoltare psihomotorie, suntem in urma, comparativ cu fratiorul ei, Alex la aceeasi varsta. Nu spune prea multe cuvinte (mama, papa, tata, dada), inca NU MERGE singura inca. Cand mergem la locul de joaca facem furori. Toata lumea se uita un pic uimita, speriata, ingrijorata la noi. De ce? Pentru ca Aida merge in 4 labute si se taraste peste tot. Nimic anormal, ar spune unii, dar cand vezi un copil destul de maricel (este un copil bine dezvoltat, are greutatea si inaltimea potrivite varstei ei, chiar peste medie la 1 an si aproape 6 luni) e un tablou un pic ciudat pentru unii.
Zilele trecute a facut singurica 3 pasi, dar nu se pune, inca asteptam ziua cea mare. Pana la Craciun va merge sigur, vorba bunicilor. 🙂
In alta ordine de idei, mananca si nu prea. Fructe nu vrea sa guste decat mere, pere si prune. De cele mai multe ori facute piure, doar marul il accepta uneori bucati. S-a axat ea doar pe fructele romanesti si bine a facut, mai ales ca am avut si sursa cea mai sigura pentru ele, livada tatalui meu. Fructe exotice nu a gustat niciodata (mango si alte minunatii) si niic nu vreau sa ii dau, pentru ca eu consider ca merele noastre romanesti sunt mult mai sanatoase decat alte fructe transportate cu lunile prin containere din Africa sau alte tari.
Cu lactatele stam la fel de prost, nu e obisnuita cu ele, mai ales ca e inca alaptata si nici nu prea a mancat din ele, din cauza unei alergii care s-a dovedit a fi o dermatita de contact (la lactate, rosii). Oua accepta doar omleta sau aruncate in supa, carne (exclusive carne de tara) papa doar maruntita (in paste, cel mai adesea) sau bucati foarte mici. Mananca foarte putine feluri de mancare, iar eu ma axez doar pe acelea, pentru ca am mai facut uneori experimente si nici macar nu a vrut sa guste, iar timpul nu ma ajuta deloc. Si nici rabdarea de care dadeam dovada atunci cand era Alex mic.
Cu toate acestea, ea arata foarte bine, chiar prea dezvoltata in opinia altora, desi la kilograme nu a evoluat, nu depasim 11 kg..noi ii mai spunem in gluma si cu drag, purcelusa Peppa. 🙂
Cam atat despre noi la 1 an si 6 luni. Timpul a trecut atat de repede, stiu ca e un cliseu sa spui asta, dar..am momente uneori cand, obosita si epuizata imi doresc sa creasca si ea mai repede, sa mearga, sa vorbeasca, sa ne intelegem mai usor..Dar alteori ma apuca nostalgia si imi vine sa plang cand ma gandesc ca nu ma mai voi intalni cu aceste momente si sansa de a strange un brate un bebelus, de a il alapta, de a dormi cu el si de a-i simti sforaitul mic de copil langa tine.
La multi ani, iubita mea!
Related Posts:
Related Posts:
