La multi ani, Gogo! Gânduri de la părinții tăi pentru tine la 5 ani

Ai o personalitate foarte puternică, ești îndrăzneț, HAIOS si super funny uneori! Faci niste glume super haioase, care chiar au haz si logica, glume de omulet “mare”, de omulet vesel si fericit!

Ai în continuare o problemă cu recunoașterea unei autorități asupra ta! Ii tratezi pe toti de la egal la egal si ai pretentia sa fii tratat ca atare; ceea ce nu e rau in sine, dar in viata sunt momente cand trebuie sa dai dovada si de respect fata de ceilati, respect tradus inclusiv prin discurs.

Camera ta e un adevărat haos, piesele Lego sunt stăpâne, iar maxima libertate de care te-ai bucurat în această perioadă ți-a făcut și bine și rău! Bine, pentru că ți-ai dezvoltat o logică imbatabilă, dar rău pentru că acest an a fost oarecum o continuă vacanță pentru tine, iar timpul trece și școala se apropie, iar noi trebuie să învățam tot alfabetul pe care aproape îl știm, dar nu 100%. 🙂

Ești șantajabil, iar cea mai mare provocare pentru noi este sa te învățăm diferența dintre Bine-Rău..Ai început să ai temeri, frici, dar, culmea, ți-e frică de lucruri care nu există și nu internalizezi încă faptul că cel mai mult de pe lumea asta trebuie să te ferești de răul din oameni.

Venirea surioarei tale pe lume ne-a confirmat faptul că ai un suflet atât de bun: o iubești din prima clipă fără limite, fără condiții, fără să îți promitem nimic în schimb și suntem convinși că vei veghea mereu asupra ei!

Ne dorim pentru tine (de fapt, ne dorim ca NOI să reușim să imprimăm asupra personalității tale, pentru că depinde doar de noi):

  • Să iți păstrezi promisiunile! mereu ți-am spus: un om care nu își respectă cuvîntul dat este un mincinos!
  • Să nu devii un om egoist! Nu ne dorim să iei pe umerii tăi problemele omenirii, dar ne dorim ca, atunci când vine vorba de lucruri materiale, să te uiți mereu în jos, gandindu-te și la cei care au mai puțin decât tine, iar cînd vine vorba de valori, să țintești mereu către mai sus, luând exemplu de la cei care merită!

 

Si nu uita ca noi te iubim cel mai mult pe lumea asta!

28 august 2015

 

(Visited 312 times)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *