Va prezint o reteta exceptionala pentru o prajitura care le are pe toate: blat de bezea si nuca, crema de vanilie si mascarpone, plus glazura de ciocolata. Ce isi poate un amator de deserturi dori mai mult? Am ajuns la aceasta reteta dupa mai multe incercari, combinatii, de aceea imi si permit sa o “patentez” cu numele fetitei mele, Aida (ea e inca mica si nu gusta). 🙂
Sa trecem, asadar, la treaba:
INGREDIENTE TOTALE
– 5 oua
– Zahar
– O lingura si jumatate de faina
– O lingura de amidon
– Praf de copt
– Pastai de Vanilie (optional)
– 350 ml lapte
– O tableta de ciocolata neagra
– 1 cutie de mascarpone
– 100 grame nuci macinate
FOI DE BEZEA
– 5 albusuri
– Zahar – 125 grame
– O lingura mare de faina
– Jumatate de plic de praf de copt
Se bat albusurile la mixer cu un praf de sare. Adaugam treptat zaharul pana se intareste bezeaua. Intr-un castron amestecam nucile cu faina si praful de copt si adaugam apoi peste bezea, amestecand cu o paleta (nu la mixer).
Compozitia se intinde pe o tava cu hartie de copt si se da la cuptorul preincalzit cam 20-25 minute la 16-170 grade.
Intre timp, pregatim crema de vanilie.
CREMA DE VANILIE
– 5 galbenusuri
– 350 ml lapte
– O lingura de amidon
– 125 grame zahar
– Pastaie de vanilie (optional)
Punem laptele la incalzit cu vanilia (optional).
Galbenusurile se amesteca cu un tel cu zaharul. Adaugam apoi o lingura din laptele cald si lingura de amidon. Turnam apoi usor tot laptele peste galbenusuri amestecand incontinuu. Punem toata compozitia din nou pe foc (ca la budinca) si amestecam incontinuu pana ce se ingroasa. Va iesi o budinca de vanilie execelenta, dar pe care eu o folosesc ca baza pentru alte crème.
Dupa ce s-a racit budinca de vanilie, adaugam o cutie de mascarpone si amestecam cu mixerul pana devine pufoasa.
MONTARE
Dupa ce blatul de bezea s-a copt, l-am scos din cuptor, l-am lasat sa se raceasca si l-am desprins de pe hartia de copt. Eu am montat prajitura intr-un vas yena dreptungiular, cu baza jumatate din tava de aragaz.
Am taiat foaia de bezea in doua, am potrivit sa incapa perfect si am inceput sa montez. Am pus un strat, apoi crema de vanilie. La mijloc am mai facut un semi-strat din marginile ramse din foile de bezea (au crapat un pic cand le-am taiat), iarasi crema, iar deasupra am adaugat inca o foaie de bezea.
Pe deasupra am turnat glazura de ciocolata. Si am dat la rece cateva ore sa se incheze perfect prajitura.
GLAZURA DE CIOCOLATA
– 100 grame de ciocolata
– 3-4 linguri de lapte
– Putin unt
Intr-un ibric, am pus la incalzit ciocolata rupta bucati, laptele si o lingurita de unt si am amestecat incontinuu pe foc, pana a iesit o glazura perfecta. Am lasat-o un minut sa se raceasca si am turnat-o peste prajitura montata.
Sa stiti ca nu ia mai mult de o ora, cu totul, si asta in conditiile in care am avut si doi pitici misunand pe langa mine, iar eu sunt departe de a ma considera o priceputa intr-ale bucataritului! 🙂