Digital Parents Talks – editia a II-a! Un proiect dedicat bloggerilor parinti

Un blog este ca o cladire nou construita intr-un cartier din ce in ce mai populat deja, asa cum poate fi reprezentata metaforic blogosfera romanesca la acest moment. Intrebarea este: cum procedezi daca vrei ca oamenii si agentiile de publicitate sa doreasca sa intre in ea si, mai mult sa plateasca si taxa la intrare?

Mi-a placut foarte mult metafora lui Paul Olteanu, senior trainer si coach specializat în comunicare, atunci cand a vorbit despre Branding personal –  in cadrul celei de a doua editii Digital Parents Talks – si despre cum putem reusi sa monetizam blogul (pentru cei care isi doresc asta). Un blog care de cele mai multe ori, a luat fiinta ca un refugiu, ca o pasiune, ca un loc in care sa ne asternem fricile, grijile, intrebarile, si, de ce nu, sa impartasim bucuriile si reusitele, dar care poate deveni si o sursa de venit fara pierderea autenticitatii acestuia.

Dupa mult timp de absenta am reusit sa ajung la unul dintre evenimentele organizate de Ana Nicolescu (Mamica urbana) si Parenting PR. Un eveniment care este la a doua editie deja, Digital Parents Talks – un proiect inovativ in blogosfera noastra, o initiativa care ofera blogurilor de parinti acces gratuit la informatie, la idei si experiente care sa ne ajute sa ne dezvoltam in acest domeniu.

Ana are toata admiratia mea, pentru ca reuseste, inca de acum 4 ani de zile de cand am cunoscut-o pentru prima data live, sa ne adune pe noi, reprezentantii si reprezentantele blogurilor din sfera parenting si nu numai, sa ne cunoastem, sa impartasim idei si experiente. Si ceea ce a reusit ea si este PRIMA in blogosfera, este sa creeze o comunitate, ba mai mult, sa impartaseasca din expertiza ei secrete si ponturi pentru ca blogurile de acest tip sa se dezvolte. Ceea ce nu e mare lucru, sa vrei, din proprie initiativa sa impartasesti, sa imparti, prin organizarea de astfel de evenimente, gratuite pentru noi, blogurile participante. Felicitari, Ana si toata echipa din spatele Parenting PR!

Evenimentele #DigitalParentsTalks sunt gazduite de Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personala „Conacul Golescu Grant”, din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, Sector 6, o locatie cu un farmec aparte dar si cu o componenta umanitara, deoarece suma obtinuta din inchiriere este donata in produse Magazinului caritabil Social Exchange. Produsele sunt ulterior redistribuite persoanelor aflate in dificultate din evidenta DGASPC S6, dare care presteaza in schimbul acestora activitati in folosul comunitatii.

Revenind la eveniment, mi-a placut foarte mult dialogul initiat de Paul Olteanu pe tema Brandingului personal si cred ca asta e cheia succesului pentru un blog (in cazul nostru, desi discutia se poate extrapola la orice idee) care vrea sa devina relevant pentru publicul tinta si, de ce nu, pentru agentiile colaboratoare. Raspunsul se poate rezuma la un singur cuvant: incredere! Incredere ca blogul, prin ceea ce si cum transmite, poate livra ceea ce publicul isi doreste si ceea ce agentiile urmaresc.

Din motive obiective nu am putut ramane si la prezentarile urmatoare: Laura Dumitrescu, Marketing & PR Executive Romania, Bulgaria & Balkans pentru Turner si Raluca Motoca, Digital Marketing Manager la Immochan România, dar cel mai mult regret ca am pierdut prezentarea Laviniei Pavel, Strategic Partner la Parenting PR, pentru ca am inteles ca aceasta a fost cea mai productiva si apreciata din punctul de vedere al caracterului pragmatic si al informatiilor transmise.

Ma bucur insa foarte mult ca am reusit sa revad o parte din mamicile bloggerite pe care am avut ocazia (tot prin intermediul Mamicii Urbane) sa le cunosc acum mai bine de 5 ani. Totodata, am cunoscut mamicile din spatele unor bloguri pe care le citeam de ceva vreme si e foarte placut sa asociezi experientele citite cu persoana din spatele acestora. Acesta este marele castig al acestui eveniment!

Si ce am mai apreciat foarte mult la eveniment este ca organizatorii nu au uitat ca bloggerii sunt inainte de toate parinti, asa ca am avut ocazia sa ii luam cu noi si pe piticii din dotare, care s-au juat cu doua dintre mascotele Cartoon Network si au mancat bunatati naturale si sanatos gatite de mamicile de la MamaPan, partener Digital Parents Talks, precum si sucurile naturale 100% oferite de Sloop.

Alti doi sponsori ai eventimentului: Centrul Comercial Auchan si Turner au ofert la final surprize si cadouri piticilor participanti alaturi de mamicile lor la eveniment. Alex a fost extrem de incantat de cei doi magneti, o jucarie educativa care a reusit sa il tina ocupat timp pretios acasa. 🙂

Inca o data, felicitari echipei organizatoare!

Si MULTUMESC!

(Visited 82 times)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.